sâmbătă, 11 februarie 2012

Chip perfid

Chipul ala perfid inca imi joaca feste.E ascuns acolo in memoria mea cu toate infatisarile pe care le-a luat si cu toate sunetele pe care mi le-a trimis,imprimandu-le brutal pe peretii memoriei mele.
Minciuni,minciuni,minciuni...mi-a injectat cumva trupul cu ele,lasandu-l acum bolnavicios si rece intre patru pereti singuri si goi...
Isi joaca rolul mai departe,pe alte scene,dar scena teatrului meu e in continuare plina de mizerabilul...el.Parca ma pandeste de fiecare data cand ies din cochilia mea,asigurandu-se ca veninul lui inca isi face efectul.E crud,e atat de crud incat isi etaleaza in preajma mea zambetul larg ce odata ma umplea de stare de bine,acum doar rasucind din nou si din nou cutitul in rana,ori ma face ca eu insami sa zambesc,ranindu-ma de una singura ca urmare a dezastrului produs de el in inima ce inca-mi mai bate.
Aerul e tot mai greu de respirat...A ascuns toata lumea mea buna,curata,sub un strat gros de minciuni si ramasite ramase in urma loviturilor.Deasupra pluteste fumul,fumul tigarii pe care tot el a savurat-o pana cand a lasat si din ea doar un chistoc ce a ajuns pe undeva prin intunericul strazii gri.
Acum ratacesc de una singura,cautand raza de lumina ce va sparge intunericul ce scalda totul din jurul meu,insa convingerea ca nu o voi gasi deloc prea curand mi-a invaluit fiinta asa cum un paianjen isi invaluie victima in panza lui sugrumanta.
In jur se mai zaresc doar siluete intunecate,franturi ale minciunilor lui imbacsite.Danseaza demente,chicotind ori tipand sunete ale trecutului mort.Imi duc cu greu pasii pe strada gri,imi tarasc picioarele cautand lumina de negasit...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu